Adoria Imensis

Vanden Plas, o trupă germană de progressive metal formată la mijlocul anilor ’80, mai exact în 1986, în Germania, Kaiserslautern. În 1991 au înregistrat piesa "Keep On Running" ca un imn pentru clubul local al echipei naţionale de fotbal FC Kaiserslautern, şi au făcut la fel în 1994 cu "Das Ist Für Euch". Toţi membrii trupei au fost implicaţi în proiecte teatrale şi musicaluri rock, ca Jesus Christ Superstar, The Rocky Horror Show, Little Shop Of Horrors şi Evita. În anul 2004, vocalistul trupei, Andy Kuntz a lansat un ambiţios proiect solo sub numele Abydos. Pe 31 martie 2006, Vanden Plas lansează un album concept, numit Christ 0, bazat oarecum pe cartea lui Alexandre Dumas – tatăl, Contele de Monte Cristo. Albumele -pe care le am - ascultate de câteva ori la rând şi care mi-au făcut o impresie bună, le-am listat mai jos:

Colour Temple (1994)
"Father" - 5:38
"Push" - 4:15
"When the Wind Blows" - 7:10
"My Crying" - 5:25
"Soul Survives" - 9:05
"Anytime" - 7:06
"Judas" - 6:01
"Back to Me" - 5:30
"How Many Tears" - 8:19
"Fire" (Japanese bonus track)
"Days of Thunder" (Japanese bonus track) - 4:45

The God Thing (1997)
Fire Blossom" - 2:55
"Rainmaker" - 6:39
"Garden of Stones" - 7:47
"In You: I Believe" - 4:29
"Day I Die" - 6:04
"Crown of Thorns" - 6:44
"We're Not God" - 7:12
"Salt in My Wounds" - 7:21
"You Fly" - 7:31

Beyond Daylight (2002)
"Nightwalker" – 7:33
"Cold Wind" – 5:15
"Scarlet Flower Fields" – 5:39
"Healing Tree" – 5:46
"End of All Days" – 7:25
"Free the Fire" – 4:29
"Can You Hear Me" – 4:09
"Phoenix" – 5:57
"Beyond Daylight" – 10:40
"Point of Know Return" – 3:15 (Kansas Cover)

Website: vandenplas.de

Whitesnake se confundă - de fapt -cu David Coverdale (22.sept.49), cel care îşi făcuse rodajul în celebrul grup Deep Purple, începând cu anul 1973, înlocuindu-l pe Ian Gillan. Totuşi, Coverdale avusese înainte de Deep Purple, alte două trupe: Rivers International şi Fabulosa Bros. După plecarea sa de la Deep Purple, David Coverdale avea în plan formarea unui grup propriu. La câteva luni după plecarea din Deep Purple, David Coverdale l-a cooptat pe prietenul său, basistul Roger Glover, chitaristul Micky Moody, clăparul Tim Hinckley şi bateristul Simon Philips. S-a înregistrat albumul de debut Whitesnake, care a apărut în mai 1977 dar pentru că în aceea perioada muzica punk era în mare vogă, albumul a trecut cam neobservat.În 1978, Coverdale realizează un al doilea disc, numit Northwinds. Componenţa trupei suferă unele modificari astfel – pe disc sunt de auzit acum Bernie Mardsen (chit/ex. Wild Turkey), Micky Moody (chit), Neil Murray (bass/ ex Colloseum), Brian Johnston (key) şi David Dowle (bat). Pe 23 februarie 1978 Whitesnake debutează oficial cu ocazia unui show la Sky Bird Club din Nottingham. La acea dată, piesele compuse de Coverdale aveau un iz soul, rhythm & blues şi erau încă destul de confuze, chiar daca vocea lui era de clasă. Anul 1978 a fost un an productiv pentru David Coverdale. Din acel an David decide ca trupa sa poarte numele Whitesnake şi scoate pe piaţă un alt produs : Snakebite. Acesta era al doilea material scos pe anul 1978 dar era vorba despre o semi-compilaţie pe care erau de ascultat cele mai bune piese cu Northwinds (fostul sau proiect) plus patru piese live. Printre primul hit al trupei – Ain’t No Love In The Heart Of The City, de fapt, un cover version Bobby Blue Band. Vine rândul ca tot in 1978 să apară albumul Trouble, primul produs cu adevărat Whitesnake şi primul mare succes al trupei. Înaintea apariţiei acestui album se fac unele modificari la capitolul clăpari şi, în cele din urmă este adus fostul coleg al lui Coverdale de la Deep Purple – John Lord. Avându-l ca producator pe Martin Birch (care s-a ocupat de Deep Purple şi care de atunci încolo se va ocupa şi de grupuri precum Iron Maiden sau Black Sabbath), Whitesnake iese în evidenţă.Ultimul material discografic al anului 1978, cel de-al patrulea, este Live At Hammersmith. În octombrie 1979 – prin discul Love Hunter – Whitesnake reuşeste pentru prima oară să intre în topuri. Albumul intră până pe locul 27 în Anglia, iar Whitesnake efectuează primul turneu ce a ţinut 3 luni. S-a ajuns până in Japonia şi britanicii au urcat si pe scena celebrului festival de la Reading în faţa a peste 30.000 de spectatori. Începând cu 1980, Whitesnake devine un grup de primă mână şi după cooptarea lui Ian Paice (ex. Deep Purple) la tobe – s-a tras un album ce avea să devină unul de excepţie: Ready An’ Willing. Acest produs a ocupat chiar locul 5 în Marea Britanie şi primul extras pe single Fool For Your Lovin’, locul 11 în Anglia şi 57 în America fiind şi astăzi considerat printre cele mai bune albume Whitesnake. Pentru prezentarea discului, Whitesnake a efectuat lungi turnee în America şi Europa, unde a cântat printre alţii alături de Jethro Tull şi AC/DC. Ultimul show al turneului s-a dat în celebra Hammersmith Odeon din Londra, ocazie cu care s-a tras unul dintre cele mai bune albume live auzite vreodată: Live-In The Heart Of The City, apărut în noiembrie 1980 şi clasat până pe locul 56 în America şi 9 în Germania. După succesul avut cu Ready An Willing, Whitesnake şi-a continuat direcţia şi deşi Coverdale a suferit un accident la genunchi, înregistările pentru Come And Get It au fost finisate în timp util. Despre Come And Get It, editat în 1981- se spune că este de departe cel mai complet album Whitesnake şi unul dintre cele mai reuşite în istoria muzicii rock. Clasarea sa pe locul 4 în topul britanic este un exemplu în acest sens. Come And Get It i-a facut pe cei de la Whitesnake rock stars şi au fost primiţi în triumf la Monsters Of Rock ediţia din ‘81. Din păcate, Paice s-a îmbolnăvit şi grupul a fost nevoit să anuleze restul datelor de turneu. Această întâmplare nefericită a dus la anumite speculaţii cum că trupa se vă destrăma. S-a ţinut cont şi de faptul că Bernie Mardsen avea un album solo, la fel şi John Lord, iar Murray colabora cu Gary Moore. David Coverdale a dovedit însă că Whitesnake trăieşte şi cu noi oameni în grup: Cozy Powell la tobe (ex. Rainbow), Mell Galley (chit/ ex. Trapeze) şi Colin Hodginson la bass (ex. Back Door), s-a înregistrat discul Saints And Sinners, apărut pe piaţă în decembrie 1982 şi clasat pe locul 11 în Anglia. Pe acest disc figurează câteva piese excelente pe care Coverdale le-a remixat şi le-a reorchestrat mulţi ani mai târziu: Here I Go Again şi Crying In The Rain. Noii muzicieni dăduseră un impuls grupului şi ceea ce se va auzi pe Slide It In – scos în 1983, era ultimă perioadă boemă pentru Whitesnake. Era hard rock-ul combinat cu blues, cu structurile tipice pentru anii ‘70, iar Slide It In a fost un succes discografic intrând pe locul 4 în clasamentul britanic. La scurt timp de la apariţia albumului, Coverdale s-a dispensat câţiva muzicieni şi grupul a intrat într-o mică vacanţă. Coverdale a decis să facă anumite schimbări în componenţa Whitesnake, schimbări care aveau să fie esenţiale pentru viitorul trupei. Astfel, au fost aduşi Aynsley Dunbar (bat/ ex. Journey), chitaristul John Sykes (fost la Tygers Of Pan Tang şi Thin Lizzy) şi clăparul Don Airey (fost la Colloseum şi Rainbow). Ca muzician invitat a figurat chitaristul olandez Adrian Vandenberg. Cu noi forţe, Coverdale înregistrează în Vancouver (Canada) albumul cunoscut sub numele 1987. Sound-ul avea acum o altă dimensiune. Totul era mult mai heavy, iar Whitesnake lăsa în urmă sonorităţiile rhythm & blues şi aducea în prim-plan un metal melodic modern. Producţia semnată Mike Stone arăta un Whitesnake care trăia o a doua tinereţe. Pentru a putea susţine live albumul 1987, Coverdale apelează la Vandenberg, care devine membru oficial al trupei. Al doilea chitarist devine Vivian Campbell (ex Dio dar care l-a ajutat şi pe David Lee Roth), basistul Rudy Sarzo (ex. Quiet Riot şi Ozzy Osbourne) şi bateristul Tommy Aldridge. Noul cvintet şi-a petrecut o bună parte din timp, aproape tot anul 1988, pe teritoriul nord-american dar a efectuat şi un turneu mondial. În urma unor disensiuni, Coverdale renunţă la Vivian Campbell şi-l aduce pe Steve Vai. Fanii trupei au aşteptat până în noiembrie 1989, pentru ca trupa să scoată un nou album dar efortul a meritat. Slip Of The Tongue (clasat pe locul 10 în Anglia, 10 în America şi 19 în Germania) – oferea aceleaşi sonorităţi heavy cu părţi melodioase deosebit de bine puse în practică. A urmat un turneu mondial, după care trupa a fost desfiinţată temporar. Nerezistând prea mult în afara scenei rock, David Coverdale i se alătură fostului chitarist de la Led Zeppelin - Jimmy Page - şi înregistrează un disc numit Coverdale/Page, apărut în aprilie 1993. Rezultatul nu a fost unul pe care il aşteptau cei mai mulţi, adică o combinaţie Whitesnake/Led Zeppelin, dar se puteau auzi piese plăcute de rock şi blues. De la proiectul Coverdale/Page au trebuit să treacă patru ani până când David Coverdale să revină cu Whitesnake, ocazie cu care a fost cunoscut şi ultimul album al acestui grup: Restless Heart, apărut în primavara lui 1997. Ultimul produs oficial apărut sub numele Whitesnake, e Starkers In Tokyo, scos în 1997, un album înregistrat în capitala japoneză într-o manieră acustică, cu ocazia unui show dat pentru fanii Whitesnake şi aici se poate auzi perfect că vocea lui Coverdale e şi după treizeci de ani, la un nivel impecabil. Deoarece capitolul Whitesnake e încheiat, David Coverdale a decis să mai facă din când în când anumite înregistrări dar toate pe cont propriu, sub numele David Coverdale. În toamna anului 2000 a apărut primul său album solo numit Into The Light. Cele 12 piese sunt o combinaţie între cele două etape pe care le-a parcurs : rhythm & blues şi rock.

(va urma)